|
SCURT ISTORIC
Parohia
Ortodoxa Româna din Graz a fost înfiintata în anul 1994.
Prin înfiintarea acestei comunitati bisericesti - care din anul
1997 are statut de parohie - s-a raspuns dorintei românilor ortodocsi
din landurile Steiermark si Kärnten de a-L slavi pe Dumnezeu dupa
rânduiala dreptmaritoare strabuna.
Fiind comunitatea de baza a Bisericii
locale, parohia este comuniunea credinciosilor în unitate de credinta,
de morala si de slujire. Parohia este Biserica lui Hristos dintr-un loc
anume. Ea nu este o simpla asociatie, nici o fraternitate oarecare, ci
ea este Împaratia lui Dumnezeu pe pamânt, Trupul tainic al
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biserica este mediul în
care crestinii îi slujesc lui Dumnezeu si locul în care ei
primesc binecuvântarile lui Dumnezeu împartasindu-se de Sfintele
Taine. De aceea nu se poate concepe mântuire în afara Bisericii,
în afara mediului creat de Domnul nostru Iisus Hristos, întemeiat
pe temelia Apostolilor, în care Piatra cea din capul unghiului este
Mântuitorul nostru Însusi.
Parohia Ortodoxa Româna
din Graz se afla sub jurisdictia Mitropoliei Ortodoxe Române
pentru Germania, Europa Centrala si de Nord si functioneaza în
cadrul Vicariatului Ortodox Român din Viena. Majoritatea
românilor care traiesc în prezent în landurile
Steiermark si Kärnten s-au stabilit în Austria dupa anul
1989, mai precis între anii 1990 si 1992. În perioada
1994 -1996 Sfintele Slujbe au fost oficiate o data pe luna de parintele
Gheorghe Hristea în biserica "Sfântul Antonie"
din Graz. Din 1997 ele sunt savârsite de parintele Nicolae
Vîlcea, în fiecare duminica si în sarbatori, în
biserica "Sfânta Treime", situata în centrul
orasului Graz. Numarul credinciosilor apartinatori Parohiei Graz
a crescut de la un an la altul, ajungând ca în prezent
peste 500 de familii sa-si afle calauzirea duhovniceasca aici. De
la înfiintarea Parohiei au fost savarsite 397 Botezuri si
83 de Cununii.
In prezent se oficiaza Slujbe si în
localitatile Neudau si Gleisdorf, la Knittelfeld în Obersteiermark,
precum si in landul Kärnten, in orasul Klagenfurt. Din ianuarie 2005
fiinteaza o parohie ortodoxa româna în orasul Knittelfeld,
pastorita de parintele Cristian Greucean, iar in luna iunie 2008 a fost
infiintata o Parohie ortodoxa româna la Klagenfurt, pastorita de
parintele Visarion Viorel Ipati.
Consiliul parohial se ocupa de administrarea si
de bunul mers al activitatilor parohiei. Întrucât parohia
noastra se autofinanteaza, Consiliul parohial a decis fixarea unei contributii
anuale de 50 € pentru membrii adulti, astfel încât cheltuielile
necesare întretinerii Bisericii si activitatilor parohiale sa poata
fi acoperite.
Parohia noastra se ocupa si de organizarea si predarea
Religiei ortodoxe pentru copiii români.
In contextul straduintei
generale de refacere a unitatii lumii crestine, Parohia ortodoxa româna
din Graz activeaza din anul 1999 în Forumul Ecumenic Crestin al
Bisericilor din Steiermark si participa la diferitele activitati organizate
de acest Forum.
 |